Hoinară

mi-am pus aripile
și-am pornit la drum...

am uitat ce caut,
dar mereu găsesc câte ceva:
un miracol subtil,
o frântură de infinit
în ochi de copil,
un răsărit matinal,
un curcubeu ireal...

și, plutind hoinar,
uneori, mai rar,
mă regăsesc
absolut din întâmplare,
spre marea mea mirare.

când mă izbește-un dor
de pâinea de acasă
și de mușcata din pridvor
îmi iau rădăcinile și... zbor.